Impozite de 4 ori mai mari pentru cei care lasă pământurile în paragină

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) propune un impozit progresiv pentru persoanele care îşi lasă pământurile în paragină. Potrivit ministrului Vasile Bumacov, astfel se încearcă responsabilizarea celor care cumpără pământul şi nu îl prelucrează, ci aşteaptă ca acesta să se scumpească, transmite Info-Prim Neo. „Avem companii care cumpără mult pământ profitând de faptul că acum pământul estre ieftin în Moldova. Ei aşteaptă ca mai apoi, când va fi semnat Acordul de Asociere, preţul acestuia să se dubleze sau, după Moldova ce va deveni membru UE, chiar să se mărească de 5 ori”, a spus ministrul. Vasile Bumacov susţine că din cauza pământurilor neprelucrate au de suferit agricultorii conştiincioşi. „Putem vedea foarte multe localităţi unde alături de un ogor bine lucrat şi cultivat stă o fâşie de pământ în paragină. De la acesta pornesc bolile la culturile agricole şi au de suferit oamenii care îşi cultivă ogorul”, a menţionat ministrul agriculturii. Potrivit ministrului, mai bine de jumătate din cele 200 ha lăsate în paragină sunt deţinute de companii mari, care doresc să câştige de pe urma vânzării pământului când preţul acestuia va creşte. „Prin introducerea unui impozit mai mare noi vrem să-i facem fie să dea în arendă pământurile, fie să le prelucreze”, a spus Vasile Bumacov. Ministrul a comunicat că impozitul va ajunge până la 40 de unităţi convenţionale, adică până la 800 de lei, acum acesta fiind de până la 200 lei anual.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.