Implicarea instituţiilor statului în procesul electoral are drept scop fraudarea procesului electoral, PLDM

Defăimarea liderilor partidelor de opoziţie, inducerea stării de panică şi psihoză în societate au ca scop fraudarea apropiatelor alegeri parlamentare. Acest fenomen capătă amploare pe măsura apropierii scrutinului, se arată într-un comunicat difuzat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, transmite Info-Prim Neo. „Organele Procuraturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, CCCEC, SIS hărţuiesc permanent partidele politice de opoziţie şi intimidează membrii lor, întocmesc dosare penale politice la comandă. Noile scenarii murdare lansate de structurile de forţă a statului şi în care sunt implicaţi înalţi demnitari, membri ai partidelor de opoziţie sunt un exemplu în acest sens”, se spune în comunicat. PLDM atenţionează persoanele oficiale implicate direct în fabricarea şi mediatizarea unor asemenea scenarii asupra consecinţelor juridice, dar şi morale, ale acţiunilor lor şi a responsabilităţilor ce le revin pentru încălcarea prezumţiei nevinovăţiei, dreptului la libertate şi siguranţă, la libertatea de asociere, a dreptului de a alege şi de a fi ales. PLDM cere instituţiilor vizate să-şi exercite atribuţiile în strictă conformitate cu legile şi Constituţia ţării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.