Impas în negocierile privind retragerea posturilor din zona de securitate

Negocierile privind examinarea proiectului de retragere din zona de securitate a posturilor organelor de drept şi de forţă au intrat în impas, transmite Info-Prim Neo cu referire la Ministerul Apărării (MA). În cadrul şedinţei ordinare a Comisiei Unificate de Control de joi, 20 martie, discuţiile pe marginea acestei probleme au eşuat din cauza părţii transnistrene, a comunicat Ion Solonenco, co-preşedinte CUC din partea Moldovei. Negocierile au ajuns în impas deoarece delegaţia transnistreană, a încercat să pună în discuţie o problemă care nu se regăsea pe ordinea de zi a întâlnirii, a precizat Ion Solonenco, citat de serviciul de presă al MA. Reieşind din circumstanţele create, co-preşedintele CUC din partea Moldovei, a sugerat delegaţiei transnistrene să amâne deocamdată discutarea acestei probleme, urmând ca aceasta să fie reluată după o anumită perioadă de timp. Totodată, reprezentanţii Ucrainei în CUC şi ai Misiunii OSCE în Republica Moldova, şi-au reiterat suportul faţă de poziţia Moldovei privind menţinerea acestei chestiuni pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe. Conform lui Ion Solonenco, retragerea posturilor organelor de drept şi de forţă din zona de securitate va avea un efect benefic pentru cetăţenii care locuiesc pe ambele părţi ale Nistrului şi va fi un pas important în demilitarizarea regiunii. CUC primeşte în fiecare săptămână un şir de plângeri din partea oamenilor simpli. Libera circulaţie a populaţiei este îngrădită, iar oamenii sunt impuşi să plătească taxe indiferent de faptul dacă aceştia merg în vizită la o rudă sau la o înmormântare pe celălalt mal al Nistrului, a specificat co-preşedinte CUC din partea Moldovei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.