Îmi pare rău că Ţurcanu s-a frânt, Viorel Ţopa
Omul de afaceri Viorel Ţopa respinge acuzaţiile pe care i le-a adus ex-preşedintele băncii Victoriabank, Victor Ţurcanu, în cadrul conferinţei de presă de vineri, 16 septembrie, notează Info-Prim Neo cu referire la un mesaj expediat prin poşta electronică de către Viorel Ţopa.
El respinge învinuirile la adresa sa, precum şi a altui om de afaceri, Victor Ţopa, formulând un şir de întrebări pentru Victor Ţurcanu, care au scop să demonstreze complicitatea acestuia cu omul de afaceri şi prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc.
Părţile se acuză reciproc de implicare în preluarea pe cale frauduloasă a unui număr important de acţiuni la „Victoriabank”.
Viorel Ţopa afirmă că Victor Ţurcanu ar fi făcut declaraţiile din cadrul conferinţei de presă sub influenţa dosarului penal care i-a fost intentat acum câţiva ani. „Îmi pare rău că Ţurcanu a fost frânt prin arestarea de către Zumbreanu! (Bogdan Zumbreanu, persoană cu funcţie de răspundere la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economie şi Corupţiei – n.r.). Îmi pare rău că a acceptat să-şi vândă sufletul Diavolului!”, a declarat Viorel Ţopa.