Îmbulzeală la Consulatul României

Sute de tineri dornici de a face studiile la o universitate peste Prut fac cozi la Consulatul României de pe strada Grigore Ureche. Chiar dacă membrii comisiei au îndemnat tinerii să evite îmbulzeala şi să se prezinte la comisia de admitere conform ordinii alfabetice a numelor, unii tineri au preluat experienţa din anii precedenţi şi au înnoptat în faţa consulatului încă de joi seara, transmite IPN.

În timp ce unii tineri sunt supăraţi că nu s-ar respecta lista primilor veniţi, alţii salută îndemnul comisiei mixte de admitere privind primirea dosarelor conform ordinii alfabetice. Unii părinţi spun că practica anilor precedenţi, când se trecea după o listă unică, era mai eficientă. Alţii spun însă că, în comparaţie cu anii precedenţi, cozile sunt mai scurte şi speră să treacă mai repede. Tinerii spun că vor să facă o facultate în România pentru că acolo ar avea mai multe posibilităţi, iar calitatea studiilor este mult mai înaltă. Cele mai solicitate domenii sunt medicina şi economia. 

Un grup de voluntari care deja îşi fac studiile peste Prut fac ture şi ajută tinerii la completarea formularelor, la elaborarea listelor şi oferă consultanţă. Carolina Sclifos, studentă în România, membra Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni, spune că ieri au trecut peste 500 de candidaţi. „Procesul este destul de rapid, sunt mai puţine persoane ca în anii precedenţi. Voluntarii noştri au stat şi au făcut liste şi pe timpul nopţii”, a spus Carolina Sclifos.

Voluntarii îndeamnă tinerii să fie atenţi la lista documentelor de admitere şi să nu cheltuie timp şi bani pentru copii legalizate în plus. Comparativ cu anii precedenţi, mai puţini tineri au fost întorşi de comisia de admitere, iar majoritatea şi-au rezolvat problemele şi au depus documentele în aceiaşi zi. Sâmbătă, 27 iulie, la consulat sunt aşteptate persoanele ale căror nume începe cu I până la P.

Dosarul de înscriere în concurs trebuie să conţină: o fotografie 3/4, copia legalizată ale actului de naştere, buletinului de identitate, a paşaportului, a adeverinţei medicale şi a diplomei de studii finalizate. Rezultatele admiterii vor fi afişate pe panourile informative ale misiunilor diplomati ce române din Bălţi, Chişinău şi Cahul, pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România, şi al Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Pentru anul academic 2013-2014, autorităţile române au oferit cetăţenilor moldoveni circa 5 500 de locuri la studii, cu 500 de locuri mai mult ca în anii precedenţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.