Ilan Șor propune să întoarcă suma care i se impută în dosarul „furtului miliardului”

Liderul Partidului „Șor” și fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor, susține că e gata să returneze suma de bani care i se impută în dosarul furtului miliardului, iar apoi să o revendice de la adevărații beneficiari ai fraudei din sistemul bancar. Declarațiile au fost făcute de acesta în cadrul unei conferințe de presă desfășurată online astăzi, 27 aprilie, transmite IPN.

Ilan Șor susține că foștii acționari ai celor trei bănci: Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, vor cere în instanța de judecată repararea prejudiciului cauzat, iar el este gata să ajute la deconspirarea „adevăraților vinovați ai furtului miliardului și să contribuie la recuperarea banilor furați”. În același timp, a ezitat să spună numele persoanelor care ar fi adevărații beneficiari ai furtului miliardului, dar a remarcat că are suficiente dovezi în acest sens. Politicianul a solicitat Băncii Naționale și Ministerului Finanțelor să înceapă un dialog atât cu el, cât și cu avocații săi privind despăgubirile pentru daunele provocate băncilor și statului.

În altă ordine de idei, Ilan Șor s-a declarat nemulțumit că nu poate participa la ședințele de judecată, atât timp cât instanța solicită arestul său. „Eu am sarcina de a ajuta Procuratura în procesul de investigare, să prezint informații noi și extrem de importante. Nu vreau să admit faptul că Procuratura se teme de prezența mea și de informațiile pe care le pot furniza”, a declarat acesta. În acest sens, a remarcat că va solicita ridicarea arestului pentru a participa pe deplin în viața politică a țării. Imediat cum se va face acest lucru va apărea în spațiul public.

Potrivit lui Ilan Șor, subiectul „furtului miliardului” a fost politizat la maximum în ultimii ani, iar scopul real nu a fost niciodată aflarea adevărului, ci obținerea dividendelor politice. Potrivit lui, băncile au fost devalizate cu mult înaintea anului 2014, iar garanțiile de stat, acordate ilegal, au fost irosite de funcționarii Băncii Naționale și cei ai Comitetului Național de Stabilitate Financiară.

Întrebat unde se află acum și când planifică să revină în Moldova, Ilan Șor a spus că desfășoară conferința de presă dintr-un loc sigur și nu apare în spațiul public deoarece el și familia sa lui nu s-ar afla în siguranță. Politicianul a mai spus că nu crede că trebuie să renunțe la mandatul de deputat pentru că acesta este dat de oameni, iar politică poate face prin membrii partidului. Acum trăiește din banii împrumutați de la familie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.