Ilan Șor e îndreptățit pe deplin să depună o cerere la CEDO, avocați

Avocații fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Şor, condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare, consideră că clientul lor este îndreptățit pe deplin să depună o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului cu privire la detenția sa ilegală și prelungirea nemotivată a arestului. Cât ține de sentința de condamnare, apărarea susține că o va contesta în instanța ierarhic superioară, transmite IPN.

Apărarea insistă pe nevinovăția lui Ilan Șor. Într-o conferință de presă, avocatul Denis Ulanov a declarat că se va adresa la Curtea de Apel pentru a cere achitarea omului de afaceri. Instanța a constatat că Ilan Șor nu a fost beneficiarul mijloacelor bănești sustrase de la BEM și că mărimea prejudiciului real al Băncii de Economii constituie 2,6 miliarde de lei și nu peste cinci miliarde de lei cum s-a anunțat în cadrul urmăririi penale, iar această sumă va fi în cele din urmă recuperată de la cei la care au ajuns aceste mijloace bănești.

Avocatul Iulian Balan a declarat că nu au fost prezentate motive suficiente pentru a justifica plasarea lui Ilan Șor în arest. În aceste condiții, Șor este îndreptățit pe deplin să depună o cerere la CEDO cu privire la detenția ilegală și prelungirea nemotivată a arestului său. Iulian Balan a mai spus că Ilan Șor, care este și primar al orașului Orhei, consideră că acest dosar este unul politic, cu ingerințe în activitatea sa, pentru a nu-i permite dezvoltarea partidului pe care îl conduce.

Avocații se vor pronunța detaliat la sentința de condamnare după ce va fi publicată partea motivată a deciziei. Aceasta ar urma să fie publicată pe 17 iulie.

Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe 21 iunie pe fostul președinte al Consiliului de Administrație al BEM, Ilan Şor, la șapte ani și jumătate de închisoare, în penitenciar de tip semi-închis, pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se va afla sub control judiciar. Și procurorii, care au cerut 19 ani de închisoare, au declarat că vor contesta decizia primei instanțe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.