Ministerul Afacerilor Interne l-a dat în urmărire națională și internațională pe deputatul Ilan Șor. Acțiunea este pusă în sarcina Inspectoratului General al Poliției din cadrul MAI, transmite IPN.
Acțiunea vine ca urmare a deciziei Curții de Apel Cahul din 25 iulie. Instanța a admis demersul procurorului anticorupție privind emiterea unui mandat de arest pe numele fostului primar de Orhei și darea lui în urmărire.
Într-o postare video pe Facebook, Ilan Șor a declarat că judecătorii „și-au șters picioarele de lege” și că „este amenințat de noua guvernare, inclusiv prin răfuială fizică, dar și juridică”.
În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive. În februarie 2018, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul, o decizie nefiind încă emisă.
La începutul lunii iulie, organele de drept au pornit un nou dosar penal pe numele liderului Partidului Şor, pentru părăsirea teritoriului Republicii Moldova, deși avea interdicție în acest sens impusă de către instanța de judecată.