Igor Zubcu a fost ales președinte al CNSM

Igor Zubcu a fost ales președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor în urma votului exprimat în cadrul celui de-al IV-lea Congres al CNSM. Vicepreședinți ai confederației au fost aleși Sergiu Sainciuc și Lilia Franț. Noua conducere a fost aleasă pentru un mandat de 5 ani, transmite IPN.

Delegații Congresului, reprezentanți a 24 de centre sindicale național-ramurale, au constatat că respectarea drepturilor fundamentale ale salariaților, membri de sindicat, rămâne a fi o problemă. „Salariații și familiile acestora se confruntă în continuare cu sărăcia și nu-și pot asigura din veniturile salariale obținute un nivel de trai decent. Creșterile de prețuri și tarife continuă să erodeze considerabil veniturile reale ale populației, acestea conducând la deteriorarea substanțială a puterii de cumpărare”, se menționează în Declarația Congresului.

Sindicalișitii menționează în document că Republica Moldova se confruntă cu lipsa unei garanții minime adecvate în domeniul salarizării. „Pentru a asigura principiul „plată egală pentru o muncă de valoare egală”, în Republica Moldova, urmează să fie stabilit un salariu minim unic la nivel de țară. Nivelul redus al salariilor, precum și problemele din economia națională influențează negativ piața muncii și anume: nivelul redus al  ocupării forței de muncă, numărul mare al șomerilor în rândul tinerilor, deficitul de forță de muncă calificată în condițiile continuării emigrării cetățenilor la muncă peste hotare. De asemenea, se menține o pondere înaltă a fenomenului muncii informale, care cauzează prejudicii enorme bugetului public național și nesiguranța cetățenilor în ziua de mâine”, se subliniază în Declarația Congresului CNSM.

Totodată, sindicaliștii constată că, în pofida reformelor în domeniul asigurărilor sociale, legislația trebuie să fie perfecționată în așa fel încât salariații să beneficieze la pensionare de pensii echitabile și adecvate, care să asigure un nivel de trai decent.

„Salariații continuă să se confrunte cu nerespectarea drepturilor vizând asigurarea securității și sănătății în muncă. Cu toate că se realizează lucruri importante în domeniu, se transpun directivele UE, se ratifică convenții ale Organizației Internaționale a Muncii ș.a., se produc în continuare accidente de muncă, soldate cu pierderi de vieți omenești. Este primordial de a asigura o inspecție a muncii eficientă și fără constrângeri, care nu îi sunt specifice. Continuă să fie promovate cu intensitate sporită inițiativele de a liberaliza, cât mai mult, în detrimentul salariaților, cadrul legal, care reglementează raporturile de muncă. Pe de altă parte, se dorește o diminuare a puterii sindicatelor de a apăra drepturile și interesele salariaților-membri de sindicat. Dat fiind acest fapt, ca niciodată, este necesară consolidarea mișcării sindicale și sporirea importanței sindicatelor în societate”, se mai menționează în Declarația Congresului CNSM.

Delegații Congresului CNSM îndeamnă partenerii sociali să contribuie la stabilirea unui indicator național adecvat de estimare a nevoilor salariaților, care să stea la baza stabilirii garanțiilor minime stabilite de stat. Totodată, sindicaliștii cer stabilirea unui salariu minim unic pe țară în mărime de 50-60% din salariul mediu pe țară, promovarea măsurilor de stimulare a creării noilor locuri de muncă, precum și formalizarea locurilor de muncă informale, prin acoperirea acestora cu sisteme de protecție socială eficiente. În același timp, sindicaliștii solicită promovarea modificărilor la cadrul legal pentru stabilirea unor pensii echitabile și adecvate, care să permită pensionarilor asigurarea unui nivel de trai decent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.