Igor Munteanu: Retragerea mijloacelor din rezervele de stat va duce la o inflație de 25%

Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Igor Munteanu susține că inițiativa lansată de președintele Igor Dodon de a retrage din rezervele de stat un miliard de dolari ar însemna o inflație de 25% care va afecta cei mai săraci oameni din Republica Moldova. Parlamentarul consideră că instituțiile internaționale serioase nu vor saluta o asemenea inițiativă, transmite IPN.

„Trebuie să-ți pui întrebări economice – la ce îți folosește un miliard de dolari dacă, de exemplu, rezultatul acestor tranzacții ar fi o creștere exponențială a inflației în țară? În acest caz, bagi toată economia într-un colaps, într-un cerc vicios din care oamenii vor trebui să plece și mai rapid din țară”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la potul Jurnal TV.

În plus, în an electoral Republica Moldova nu poate face mișcări bruște de orice gen, trebuie să existe un temperament și o politice adecvată pentru că altfel populația se sperie. „Într-un an electoral oamenii de afaceri nu investesc, se reduce dintr-o dată deschiderea pentru piață, locuri de muncă nu apar și mitologia împrumuturilor venite din Rusia deja transmit mesaje negative către UE și către partenerii occidentali”, a continuat Igor Munteanu.

Expertul economic Sergiu Tofilat este de părere partenerii de dezvoltare nu privesc cu ochi buni asemenea inițiative și declarații. Potrivit lui, Banca Națională trebuie să aibă un anumit nivel de rezerve pentru a putea interveni pe piață ca să echilibreze rata inflației, cursul valutar. „Neavând acest instrument, neavând aceste rezerve, BNM nu poate interveni în suficientă măsură și situația poate degrada”, a menționat Sergiu Tofilat. În plus, atribuțiile președintelui nu au nimic în comun cu gestionarea economiei sau a sistemului financiar-bancar.

La sfârșitul lunii decembrie președintele Igor Dodon a menționat că rezervele valutare ale Republicii Moldova constituie trei miliarde dolari și a propus să fie retras un miliard pentru a-l investi în economie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.