Igor Munteanu: PPDA va lua o decizie care sper să fie conectată la dorința noastră de a menține blocul ACUM unit

Deputatul PPDA Igor Munteanu susține că decizia Partidului Acțiune și Solidaritate de a susține un președinte de Parlament din partea socialiștilor este una foarte complicată în circumstanțele existente pentru că există multe riscuri asociate cu acest vot. Potrivit lui, biroul politic al PPDA a luat decizia de a convoca în regim de urgență Consiliul Național al partidului și în prima jumătate a zilei va avea loc această consultare. Despre aceasta a vorbit deputatul în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV, transmite IPN.

„Probabil, va ieși din această consultare o decizie care sper să fie strategic conectată la dorința noastră de a menține blocul politic ACUM unit, solidar și strategic legat de viitoarele realizări”, spune Igor Munteanu. Deputatul spune că actualmente există o situație în care se iau în considerare toate implicațiile existente și se merge mai departe.

Comentatorul politic Victor Ciobanu este de părere că deși apare ca o mișcare forțată, decizia PAS este unica rațională în aceste circumstanțe. „Acum cred că socialiștii, pentru că a fost acceptată precondiția lor, sunt puși în situația să răspundă foarte clar că susțin acest pachet de deoligarhizare și eu cred că cu cât mai repede se va purcede la convocarea ședinței Parlamentului, cu atât mai bine”, a afirmat comentatorul. În opinia lui, vor apărea tot felul de opinii precum că formațiunea trădează anumite idei și își trădează electoratul. Totodată, comentatorul spune că așteaptă de la Partidul Platforma Demnitate și Adevăr o decizie la fel de corectă și blocul ACUM să rămână solidar.

Jurnalistul Arcadie Gherasim consideră că Partidul Democrat va încerca să obstrucționeze crearea unei majorități parlamentare pentru o anumită perioadă și în anumite condiții și instalarea unui Guvern minoritar ACUM. „Amplitudinea unei asemenea reacții a PDM ar putea să fie condiționată de înțelegerile pe care le are liderul PDM, Vladimir Plahotniuc și președintele Igor Dodon. Pentru că aici mult contează ce funcție își va asuma de data aceasta Igor Dodon”, spune Arcadie Gherasim.

Expertul în comunicare Artur Gurău spune că este aproape convins că există o înțelegere între PDM și PSRM doar că nu sunt toate chestiunile negociate până la urmă, iar aceste discuții dintre socialiști și blocul ACUM, dar și vizita lui Dmitri Kozak în Republica Moldova, sunt necunoscute noi în această ecuație în guvernarea PSRM și PDM. „Eu cred că sunt prea bine consolidate aceste două forțe politice ca să lase în voia sorții și ca acum, pe ultima sută de metri, să se mai întâmple ceva. Chiar dacă va exista un Guvern alternativ care nu va fi din PSRM și PDM, pentru două-trei luni, eu cred că acesta va fi un buffer pentru alegerile locale. Importanța și miza alegerilor locale este mult prea mare și ceea ce se va întâmpla cu acest Guvern poate influența decisiv rezultatele scrutinului local”, consideră expertul.

Miercuri, 5 iunie, Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, a decis că va vota pentru un președinte al Parlamentului propus de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Decizia a fost luată cu 46 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”. Partidul Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat pentru astăzi, 6 iunie, convocarea Consiliului Politic al formațiunii pentru a discuta la acest subiect.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.