Igor Grosu și Dragoș Tudorache, despre consens și perspective europene

Partenerii europeni vor încerca să pună pe consens politic interacțiunea fracțiunilor parlamentare în Republica Moldova. Cât privește integrarea europeană, în luna iunie, Bruxellesul ar putea să dea un răspuns la solicitarea țării noastre de aderare la UE. Despre aceasta au vorbit într-o conferința de presă comună președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Dragoș Tudorache, raportor al Comisiei de politică externă pentru implementarea Acordului de Asociere UE-Moldova în cadrul Parlamentului European, transmite IPN.

Consensul este scopul dialogului Jean Monnet pentru Republica Moldova, lansarea căruia a coincis cu prezentarea chestionarului menit să deschidă încă o ușă pentru aderarea Moldovei la UE. Totodată, aplicarea instrumentului în cauză a fost stabilit și în cadrul Memorandumului de cooperare dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European, semnat la Bruxelles la 29 noiembrie 2021.

„Cetățenii Republicii Moldova au dat un vot puternic pentru parcursul European al țării”, a relevat Igor Grosu, menționând că alegerea făcută de cetățeni impune o reformă amplă a statului, combaterea corupției și crearea unei justiții independente și asigurarea supremației Legii, relansarea unei economii sustenabile, capabile să asigure prosperitatea cetățenilor și întărirea capacităților administrative și instituționale pentru a implementa aquis-ul comunitar.

Speakerul și-a exprimat speranța că opoziția parlamentară va da curs eforturilor întreprinse la nivel de Parlament European, „prin manifestarea unei maturități politice în atingerea unui consens atât de necesar pentru viitorul țării”.

La rândul său, europarlamentarul Dragoș Tudorache a subliniat că în marja vizitei a avut întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu vicepreședinții Legislativului, Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea, cu reprezentanții tuturor Fracțiunilor parlamentare, cu președinți ai comisiilor permanente. De asemenea, a avut loc o întâlnire cu Tamara Gheorghița, secretarul general al Parlamentului, și cu angajații Secretariatului Parlamentului.

IPN notează că Dialogul Jean Monnet pentru pace și democrație este un instrument dezvoltat de Parlamentul European în domeniul medierii. Implementarea acestuia are scopul de a consolida capacitatea liderilor politici de a dezvolta un dialog veritabil între partide și de a crea consensul necesar pentru generarea încrederii și a unei culturi parlamentare democratice. Implementarea Dialogului Jean Monnet pentru pace și democrație face parte din „Foaia de parcurs a activităților în sprijinul democrației”, convenită în cadrul Memorandumului de înțelegere între Parlamentul European și Parlamentul Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.