Igor Grosu s-a întâlnit cu ambasadorul Yoshihiro Katayama. Despre ce au discutat

Este important ca să fie reorganizat cadrul legal în așa fel încât să fie creat un mediu de afaceri corect, simplu și atractiv la nivel regional, ca să fie accelerate investițiile atât locale, cât și străine. Subiectul a fost discutat de președintele Parlamentului Igor Grosu și ambasadorul Japoniei în Republica Moldova Yoshihiro Katayama. În cadrul întrevederii, părțile au avut un schimb de opinii și în ceea ce privește rolul noului Parlament în adoptarea unor legi clare pentru prevenirea și combaterea corupției, o justiție corectă și dezvoltare economică.

„Am discutat despre intensificarea relațiilor interparlamentare, în particular prin intermediul grupurilor de prietenie din legislativele celor două state și despre faptul că un cadru investițional transparent și atractiv este o condiție importantă pentru extinderea prezenței businessului japonez în Moldova”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului i-a mulțumit ambasadorului pentru interesul pe care Japonia îl are față de cetățenii moldoveni prin suportul constant oferit în diverse domenii, mai ales în agricultură prin proiectul 2KR. Chiar în ultimul an, guvernul nipon din nou a venit în ajutor Republicii Moldova prin oferirea unui suport generos în combaterea pandemiei COVID-19.

La final, Igor Grosu a felicitat Japonia pentru organizarea impecabilă a Jocurilor Olimpice de la Tokyo organizate într-o perioadă atât de complicată și unde reprezentanții Moldovei au o evoluție onorabilă și a menționat că ține pumnii strânși pentru sportivii rămași în competiție.

Diplomatul nipon, Yoshihiro Katayama, l-a felicitat pe Igor Grosu cu ocazia alegerii în funcția de șef al Legislativului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.