La 30 de ani de independență, Moldova abia învață să fie un stat – un stat tânăr, cu instituții fragile, în plină formare, care trebuie consolidate și dezvoltate. Statul se confruntă cu provocări majore în justiție, economie, securitate, sănătate, mediu. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului Igor Grosu, într-un mesaj video cu ocazia Zilei Independenței, postat pe Facebook, transmite IPN.
Potrivit lui Igor Grosu, statul independent și suveran Republica Moldova a fost construit de femei puternice și bărbați curajoși – cu muncă grea, cu ajutor reciproc, cu voință, curaj și optimism. Firește, fiecare are întrebări, reproșuri și speranțe legate de anii de independentă a țării.
„După atâtea eșecuri, cred cu tărie că măcar acum, la 30 de ani, vom construi un stat pentru oameni, pentru toți oamenii, indiferent de etnie sau limbă vorbită. Dar pentru asta, avem nevoie de o transformare, de o schimbare la care trebuie să participăm cu toții, fiecare cetățean, pentru a trăi în țara noastră în siguranță, stabilitate, bunăstare și respect”, a spus el.
Președintele Parlamentului spune că, în criza pandemică a văzut că se pot uni forţele pentru a lupta cu molima. Chiar dacă bătălia încă nu este câștigată, iar COVID-19 atacă în valuri, pandemia poate fi învinsă doar prin efortul comun. De aceea, în aceste momente festive, toată gratitudinea merge spre lucrătorii medicali şi sociali, care au fost în prima linie în toate momente grele, dar și către familiile care și-au pierdut rudele în acest an.
Igor Grosu își dorește ca, la 30 de ani de independență, tinerii să rămână acasă, să investească în țară, să prețuiască munca, modestia, grija față de comunitate și mediu, respectul față de lege și lucrul în echipă. Pentru aceasta, e nevoie de implicarea fiecărui cetățean, a fiecărei familii.
„Fac apel la toți oamenii care țin la țara noastră, să se implice. Doar cu ajutorul vostru, cu participarea fiecăruia dintre voi, putem transforma aspirațiile noastre în schimbări reale. Dragi prieteni, vă doresc sincer tuturor o sărbătoare minunată de 27 august! Succesul Republicii Moldova este succesul fiecărui cetățean. Doar împreună suntem Republica Moldova!”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Pe 27 august 1991 a fost adoptată şi semnată Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova de către 278 de deputaţi din Parlament.