Azi s-a confirmat faptul că Parlamentul nu se gândeşte nici la ţară, nici la oameni, a declarat Igor Grosu, candidat desemnat de preşedintele Republicii Moldova la funcția de premier, la un briefing de presă susținut după ce în Parlament s-a constatat lipsă de cvorum, iar subiectul cu privire la învestirea Guvernului Grosu a fost epuizat, transmite IPN.
„Ultimele zile nu au fost deloc uşoare pentru mine, deşi ştiu că alegerile anticipate sunt unica posibilitate de a curăţa Parlamentul. Însă, fiind conştient de situaţia gravă din ţară, eu şi colegii mei eram gata să ne asumăm responsabilitatea”, a declarat Igor Grosu.
După el, astăzi majoritatea deputaţilor au dovedit ca nu se gândesc la binele oamenilor. Această majoritate a avut propriul guvern, care a administrat prost pandemia, a tolerat corupţia, traseismul politic, hoţia şi au fost implicaţi în diferite scheme, susţine Igor Grosu. Tot această majoritate a dat jos propriul guvern, strigând că vor anticipate, apoi au pledat pentru un guvern temporar, iar când a apărut posibilitate unui guvern responsabil, a renunţat.
Igor Grosu mai spune că acest Parlament nu poate gestiona crizele prin care trece Republica Moldova, nu poate asigura o majoritate reală care să susţină un guvern, oricare ar fi el, nu poate veni cu ajutor pentru economie şi nu poate lupta cu corupţia şi hoţii. „Poziţia PAS rămâne aceeaşi: e nevoie de a mobiliza toate eforturile pentru soluţionarea crizei pandemice şi de a organiza alegeri anticipate, pentru a curăţa Parlamentul de hoţi şi tâlhari”, a adăugat deputatul PAS.
În ședința Parlamentului de astăzi, deputații urmau să dezbată proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitatea al Guvernului și acordarea votului de încredere cabinetului de miniștri propus de Igor Grosu. În sală s-a constatat lipsă de cvorum după ce deputații din Partidul Socialiștilor și cei din platforma parlamentară Pentru Moldova, din care face parte și Partidul politic Șor, au părăsit sala de ședințe. Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că subiectul cu privire la învestirea Guvernului Grosu a fost epuizat. Este a doua tentativă eșuată de învestire a Guvernului, după care, potrivit legislației, urmează dizolvarea Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate.