Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că Republica Moldova mizează pe relații pragmatice cu Federația Rusă și-și dorește prelungirea contractului vechi de achiziție a gazului. Potrivit lui Grosu discuțiile cu partea rusă necesită răbdare și calm, iar până la sfârșitul acestei luni va exista o finalitate a negocierilor. Totuși, președintele Parlamentului spune că guvernarea ia în considerare și scenariile de alternativă, în cazul în care discuțiile cu Gazprom vor suferi un eșec, notează IPN.
Președintele Parlamentului spune că delegația Republicii Moldova este în dialog cu partea rusă pentru a obține cel mai bun preț de achiziție a gazului. Grosu spune că nu există temei de îngrijorare privind sistarea energiei electrice, deși Termocentrala de la Cuciurgan a expediat o notificare Chișinăului privind eventuale sistări de livrare a energiei.
„Ne dorim semnarea unui contract cu Gazprom până la sfârșitul lunii, la un preț bun, ceea ce ar însemna continuarea condițiilor contractului pe care l-am avut până acum. Discuțiile continuă. Gazprom a readus în discuție un subiect mai vechi, o datorie istorică a părții drepte a Nistrului, nu vorbim de cea a regiunii transnistrene, de 450 de milioane care nu este clar cum s-a format în timp. E nevoie de răbdare și calm. Nu este niciun pericol de a rămâne fără energie electrică. Așa-numita avertizare a Cuciurganului nu are substrat”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PROTV Chișinău.
Președintele Parlamentului spune că Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu ajutoare sociale pentru categoriile vulnerabile, astfel încât să-i ajute pe cetățenii cu venituri modeste să depășească povara facturilor mari la gazele naturale. Totuși, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un consens cu Moscova, Republica Moldova are pregătite scenarii de alternativă, spune Grosu.
„Guvernul deja pregătește și scenarii de compensare a cheltuielilor celor cu venituri mici. Ne dorim relații pragmatice cu Federația Rusă. Contextul internațional este de așa natură că prețurile au înnebunit. Noi sperăm să-i convingem că suntem un plătitor corect. Ne dorim continuarea acestui contract. Sunt analizate și opțiunile de alternativă, în cazul în care nu se va reuși. Inclusiv din proximitate, România, Ucraina, problema nu este în căile de furnizare, ele sunt mai multe. Acum cel mai important este să negociem volumul și să-l putem aduce la timp”, a menționat Igor Grosu.
Anterior, MoldovaGaz a anunțat că va cere ANRE ajustarea în creștere a tarifului pentru consumatorii finali cu 35%. Potrivit vicepremierului Andrei Spînu, negocierile cu Gazprom sunt dificile, întrucât partea rusă a readus în actualitate subiectul datoriilor istorice pe care le are Republica Moldova față de concernul rus și implementarea Pachetului Energetic III.