Igor Dodon vrea ca drapelul istoric al Moldovei să fie arborat în toate instituțiile publice

Președintele țării, Igor Dodon, intenționează să înainteze două inițiative legislative. Una dintre ele prevede ca drapelul istoric al Moldovei să fie recunoscut și arborat obligatoriu de către toate instituțiile publice. A doua inițiativă conține prevederi potrivit căror, în Parlament ar urma să se regăsească și deputați de alte naționalități. Declarații în acest sens, șeful statului a făcut în cadrul forumului etniilor cu genericul: „Păstrarea statalității Republicii Moldova”, organizat de Comisia pentru relații interetnice din cadrul Consiliului civil pe lângă președinte, transmite IPN.

„Nu am intenția să schimbăm drapelul de stat, vreau doar să recunoaștem drapelul nostru istoric, fiindcă el este istoria noastră care până la urmă nu ne lasă să uităm de rădăcinile noastre. La următoarea ședință a Parlamentului voi înainta această inițiativă și voi propune ca fiecare instituție de stat să arboreze drapelul istoric al țării noastre. Vom începe arborarea acestui drapel în cele 300 de localități ai căror primari au semnat declarația simbolică de unire. La fel, voi solicita ca în parlament să fie și deputați de alte naționalități”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a menţionat că este mândru de faptul că în Moldova locuiesc cetățeni de diferite naționalități pe care de nenumărate ori, mai multe forțe din exteriorul țării i-ar fi încercat să-i pună pe baricade, să-i dezbine, însă grație dragostei și patriotismului, acestea au reușit să păstreze unitatea. „ Avem o țară frumoasă, bogată cu oameni extraordinari și trebuie să o păstrăm pentru copiii noștri, nepoții noștri. De noi depinde integritatea Moldovei, să nu ne lăsăm manipulați de unele forțe externe și chiar de unii politicieni din țară ”, a mai notat Igor Dodon.

„Din păcate constatăm că nu toți cetățenii ţării respectă statalitatea Moldovei, ei o discreditează, probabil își doresc ca Moldova să dispară. Noi nu vom permite să fie distrusă statalitatea. Nu avem nevoie de acei oameni care vin din alte țări să facă politică în Moldova. Noi singuri putem face reforme și legi bune”, a declarat reprezentantul comunității Ucrainene în Moldova,Nicolai Oleinic.

Președinta comunității ruse în Moldova, Ludmila Lașcionova. menţionat că în ultima perioadă, conducerea țării a luat decizii greșite la capitolul relațiilor moldo-ruse şi au fost întreprinse mai multe acțiuni care fac tot posibilul să îndepărteze Republica Moldova de Federația Rusă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.