Următorul primar al municipiului Chișinău va fi sau candidatul Partidului Socialiștilor, sau candidatul blocului ACUM. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1. Potrivit lui, este important că în premieră campania electorală din municipiul Chișinău va fi fără geopolitică.
„Important este să nu fie lupta cu tancurile rusești sau cu unioniștii, dar lupta de soluții, cum rezolvăm problemele oamenilor”, afirmă șeful statului. În opinia lui Igor Dodon, în premieră s-ar putea să existe o astfel de luptă electorală. Potrivit lui, pentru aceasta forțele de dreapta și cele de stânga trebuie să semneze un acord prin care să stabilească principiile de bază ale confruntării electorale.
În altă ordine de idei, șeful statului spune că pe sectorul social nu vor exista probleme la achitarea pensiilor, salariilor. Mai mult ca atât, vor fi exista proiecte de majorări de salarii.
Igor Dodon afirmă că în domeniul energetic există o problemă – tariful la gaz. Potrivit lui, prețul pentru consumatorii finali depinde de cursul valutar, iar anul trecut costul gazului ar fi fost redus în contextul alegerilor parlamentare. „Eu cred că săptămâna viitoare vom avea un nou director la Moldovagaz, profesionist, care o să intre în detalii privind activitatea companiei. Directorul Moldovagaz este propus de Guvernul Republicii Moldova, dar se aprobă în consens cu compania rusească Gazprom”, a declarat șeful statului.
Totodată, Igor Dodon spune că are informații conform cărora de la Moldovagaz se „scoteau” ilegal milioane de lei de către guvernarea precedentă din ceea ce se consideră „rezerva internă a companiei”. „Eu voi încerca să obțin de la Gazprom o reducere a prețului livrat pentru Republica Moldova pentru următoarele patru-cinci luni, ceea ce va permite să nu fie majorate tarifele. Eu de acest subiect deja am început să mă ocup, dar pentru a ști ce reducere să cer, trebuie să știu ce rezerve interne există”, a afirmat președintele.