Președintele Parlamentului sau premierul va exercita interimatul funcției de președinte al țării pentru a emite decretul privind promulgarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Audiovizualului, acțiune pe care șeful statului, Igor Dodon, a refuzat să o facă deși era obligat după ce Parlamentul a reconfirmat votul asupra proiectului, imediat ce l-a reexaminat la solicitarea președintelui. Curtea Constituțională (CC) a pronunțat vineri, 5 ianuarie, hotărârea care justifică instituirea interimatului. Astfel, este pentru a treia oară când Igor Dodon este suspendat din funcție, transmite IPN.
Potrivit hotărârii Curții Constituțiunile, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, prin refuzul a de a promulga legea, în condițiile în care aceasta a fost votată repetat de către Parlament, a încălcat normele constituționale și jurământul pe care l-a depus la învestire.
Reprezentanții Președinției au lipsit de la ședință și nici nu au informat plenul Curții despre motivele absenței.
Președintele Igor Dodon a scris pe o rețea de socializare, după pronunțarea deciziei, că nu va ceda în niciun caz în fața guvernării și nu va semna legi care contravin intereselor cetățenilor. „Ceea ce face acum guvernarea cu ajutorul Curții Constituționale nu va trece fără consecințe”, a scris Igor Dodon.
Sesizarea pentru constatarea circumstanțelor care justifică instituirea interimatului funcției de președinte pentru promulgarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Audiovizualului a fost depusă la Curtea Constituțională joi, 4 ianuarie, de către deputatul democrat Sergiu Sârbu, care a solicitat examinarea demersului în regim de urgență. În aceeași zi, și președintele Igor Dodon a sesizat Curtea Constituțională în privința examinării constituționalității prevederilor legii în cauză.
Prin modificările operate la Codul Audiovizualului se interzice transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic altele decât cele produse în statele membre ale UE, SUA, Canada și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
Anterior, Curtea Constituțională a mai pronunțat hotărâri care justifică instituirea interimatului pentru semnarea decretelor de numire în funcție a unor membri ai Guvernului.