Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că în situația creată urmare a ping-pong-ului dintre decizile Parlamentului și cele ale Curții Constituționale, nU există o altă soluție decât să se adreseze comunității internaționale cu îndemnul de a deveni intermediari în procesul de transmitere pașnică a puterii la Chișinău. Pe Facebook, șeful statului îndeamnă poporul Republicii Moldova la o mobilizare fără precedent și ieșirea la proteste pașnice, transmite IPN.
Potrivit șefului statului, sâmbătă, 8 iunie, cetățenii Republicii Moldova cu opinii diferite asupra politicii interne și externe au arătat că pot să se unească de dragul unui scop comun: „eliberarea Moldovei de regimul dictatorial criminal”. „Este important să nu oprim presiunea noastră și să continuăm lupta!”, a scris președintele.
Igor Dodon afirmă că din câte se vede, Partidul Democrat nu intenționează să transmită pe cale pașnică puterea majorității parlamentare legitime și guvernului legal. Și aceasta, în pofida faptului că procesele de ieri din Parlament și noul guvern format au fost susținute de majoritatea cetățenilor și au fost recunoscute de partenerii externi din Vest și din Est. „Sunt convins că procesul este lansat și nu există cale de întoarcere. Trebuie să mergem pînă la final. Noi nu vom face cale întoarsă”, menționează șeful statului.
Cu privire la acțiunile stradale de astăzi, organizate de către Partidul Democrat, președintele îndeamnă cetățenii să rămînă acasă, alături de cei apropiați, să nu se lase „intimidați și provocați de reprezentanții lui Plahotniuc”.