Igor Dodon: Semnarea Acordului de Asociere a fost prematură

Președintele Igor Dodon afirmă că atât poziția sa, cât și poziția partidului pe care l-a condus, este că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost prematură. Totodată, șeful statului spune că Acordul nu poate fi anulat de către președinte, însă asupra acestui lucru se va reveni după alegeri. Igor Dodon a declarat despre aceasta marți seara, 24 ianuarie, la întrevederea extinsă cu mass-media, transmite IPN.

Igor Dodon a menționat că, până la semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova a avut comerț asimetric. Odată cu semnarea Acordului piața Republicii Moldova a fost invadată de produse străine, au fost pierdute multe locuri de muncă. Șeful statului afirmă că majoritatea cetățenilor optează pentru semnarea unui acord cu Uniunea Euroasiatică, pentru a reveni pe piața rusă. În opinia sa, Republica Moldova trebuie să păstreze bunele relațiile cu ambele părți.

Președintele a mai spus că în cadrul întrevederilor pe care le va avea la Bruxelles nu-și va schimba poziția enunțată și la Moscova cu privire la Acordul de Asociere. Potrivit lui, deocamdată sunt planificate în jur de patru întrevederi la nivel înalt.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.