Schema prin care s-au comis delapidări în proporţii din sistemul bancar moldovenesc a fost pregătită cu implicarea Guvernului şi a majorităţii parlamentare din legislatura precedentă. La această concluzie a ajuns deputatul socialist, Igor Dodon, care a comentat audierile din şedinţa specială a Parlamentului, transmite IPN.
„Această schemă a fost pregătită minuţios cu participarea Guvernului, a Băncii Naţionale şi a majorităţii parlamentare din fostul legislativ. Am ajuns la această concluzie deoarece a fost modificată legislaţia special pentru a fi posibilă schema. La începutul lui 2014 Guvernul nu putea oferi garanţii pentru credite, iar aceasta s-a făcut prin asumarea răspunderii de cătr Guvernul Leancă”, a comentat Igor Dodon.
„Din toată informaţia se vede că Filat este „băgat cu totul”. Procuratura a zis că au fost depuse mărturii împotriva lui Filat şi de către rude, şi de colegi etc. Dovezile prezentate se referă doar la Filat şi la Şor, şi la rudele lor. Ce au făcut organele de control, BNM? Organele de control au văzut totul şi au tăcut, sunt complici. Noi am fost jefuiţi, garanţiile oferite de Guvern vor fi puse ca datorie de stat”, a adăugat liderul socialiştilor.
Politicianul a accentuat că „trebuie măturaţi toţi” şi organizate alegeri parlamentare anticipate.