Şansele lui Ion Păduraru ca să ajungă premier depind de dorinţa deputaţilor de a evita alegerile anticipate. De această părere este preşedintele PSRM, Igor Dodon, care a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.
„Nu-l cunosc, dar cred că are mai multe şanse decât Sturza. Totul depinde acum de numărul de parlamentari care vor dori să evite alegerile anticipate”, a spus liderul socialist.
Igor Dodon a spus că formaţiunea sa nu va vota candidatura lui Păduraru care insistă pe alegeri anticipate, dar nu se va alătura unei proceduri de impeachment. „Iniţial, insistam ca Timofti să fie demis, acum noi îl susţinem. Are el păcatele sale, însă pentru faptul că nu l-a desemnat pe Plahotniuc în fruntea Executivului, nu poate fi demis. Nu am organizat un protest pentru susţinerea lui Timofti, deoarece astfel de acţiuni trebuie să fie organizate de societatea civilă. Deputaţii noştri au fost în stradă şi au discutat cu oamenii”, a comunicat Dodon.