Igor Dodon: S-a votat ideologia, nu competența managerială reală

Duminică, 3 iunie, în cadrul turului doi al alegerilor locale pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, s-a dat un vot geopolitic, s-a votat ideologia, nu competența managerială reală. Este comentariul de după alegeri al președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, transmite IPN.

Igor Dodon regretă faptul că, deși pe durata mandatului de primar orășenii se plâng de gropi, canalizare proastă, construcții ilegale, corupție și servicii necalitative, în campania electorală mulți dintre ei s-au arătat preocupați de probleme politice abstracte, nu de problemele reale ale orașului.

„Acesta este un fenomen regretabil, care se repetă a câta oară, spre nefericirea tot a orășenilor, care pătimesc apoi de pe urma preferințelor emoționale de-o zi”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Potrivit președintelui, alegerile au arătat că socialiștii au demonstrat că se bucură de o încredere largă și de o susținere stabilă în capitală. „Această încredere și susținere o vom valorifica peste un an, atunci când se va da lupta adevărată pentru Chișinău, pentru mandatul deplin de primar general, de patru ani”, a spus Igor Dodon.

Conform rezultatelor preliminare finale, candidatul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, a acumulat 52,57% din voturile alegătorilor, iar contracandidatul său, Ion Ceban, de la Partidul Socialiștilor – 47,43%

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.