Igor Dodon: Rusia va prelungi regimul fără taxe vamale pentru mărfurile moldovenești

Președintele Igor Dodon anunță că, la solicitarea sa, Federația Rusă a acceptat să prelungească înlesnirile pentru livrările fără taxe vamale a mărfurilor moldovenești. Aceasta înseamnă că, începând cu 1 iulie, fructele, legumele, conservele și produsele vinicole din Moldova vor fi livrate pe piața rusă fără taxe vamale, transmite IPN.

Aflat într-o vizită de lucru la Moscova, Igor Dodon menționează, în urma dialogului pe marginea celor mai importante subiecte din agenda bilaterală, s-a ajuns la mai multe înțelegeri. „Moldova și Rusia vor relua negocierile privind acordarea împrumutului de 200 de milioane de euro pentru susținerea economiei moldovenești. În zilele următoare, guvernele celor două state vor conveni asupra procedurilor ce urmează a fi întreprinse în această direcție”, menționează Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Părțile au convenit să soluționeze problema emiterii autorizațiilor pentru tranzitul mărfurilor din Republica Moldova către Federația Rusă, prin Ucraina. Președintele mai anunță că Rusia va analiza posibilitatea de a oferi asistență umanitară sub formă de combustibil diesel pentru îîntreprinderile agricole care au suferit în urma secetei fără precedent, din anul curent.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE