Igor Dodon renunță la mandatul de deputat și cedează conducerea PSRM unui organ colegial

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, renunță la mandatul de deputat. De asemenea, la congresul partidului va propune ca formațiunea să nu mai fie condusă de un președinte, ci de un organ colegial. Politicianul a făcut anunțul astăzi, 18 octombrie, într-un briefing de presă, transmite IPN.

Astăzi a avut loc ședința Executivului politic al PSRM, la care Igor Dodon și-a anunțat decizia de a pleca din Parlament. „Nu văd sensul să fiu în acest Parlament. Consider că pot fi mult mai eficient în alte funcții. De aceea, decizia pe care am luat-o și am discutat-o astăzi este că Igor Dodon refuză mandatul de deputat. O cerere în acest sens va fi depusă la Secretariatul Parlamentului în câteva zile”, a precizat Igor Dodon.

Liderul PSRM spune că a decis să plece din legislativ întrucât consideră că rolul său de lider de opoziție va fi mai activ cu mult în afara Parlamentului, „cu o agendă populară, din casă în casă”. Igor Dodon afirmă că nu vrea să fie legat de agenda parlamentară. De asemenea, , în contextul acțiunilor de la Procuratură, vrea să demonstreze că nu se ascunde după imunitatea parlamentară.

Igor Dodon a menționat că a acceptat să conducă o nouă organizație, și anume Uniunea moldo-rusă a Oamenilor de Afaceri, care este înregistrată la Chișinău din luna iunie.

La Congresul PSRM, care va avea loc peste două luni, se vor propune modificări la statutul partidului, astfel încât acesta să aibă un organ colegial de conducere. Ca urmare, nu va mai exista funcția de președinte al PSRM. „Colegii mi-au propus să rămân în continuare, cel puțin, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor. Decizia o va lua Congresul, dar important e că eu nu plec din partid. Rămân în echipă pentru a asigura, împreună cu colegii, revenirea Partidului Socialiștilor la guvernare”, a mai spus Igor Dodon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.