Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a declarat că „votul din 3 noiembrie a fost lovitura care a clătinat grav guvernarea PAS”, prăbușirea căreia se va produce la mijlocul anului viitor, când se va crea o altă majoritatea parlamentară, o majoritate a opoziției, în care va fi și Partidul Socialiștilor. „Peste jumătate de an urmează lupta decisivă în care noi vom învinge, iar Moldova va fi eliberată de un regim politic insuportabil, care sufocă societatea”, a menționat Igor Dodon, în cadrul unui briefing, transmite IPN.
Liderul PSRM a spus că, pe 3 noiembrie, țara a demonstrat că nu mai vrea să rabde nedreptatea și dorește o schimbare. „Noi, cei care am dorit schimbare și dreptate pentru țară, am fost foarte mulți. Și noi, de fapt, am câștigat moral și politic. Alexandr Stoianoglo a fost ales președinte de țară, de cetățenii care locuiesc aici, acasă”, a declarat Igor Dodon.
PSRM a depus la Comisia Electorală Centrală, începând de duminică și până astăzi, zeci de sesizări, care „confirmă caracterul nedemocratic, abuziv și contrar legii al acestor alegeri”. „Noi vom apară votul și dorința de dreptate a cetățenilor noștri, prin toate căile legale posibile, inclusiv prin acțiuni pașnice de protest”, a spus liderul PSRM.
Potrivit lui Igor Dodon, partidul de guvernare va cădea la anul, iar în Republica Moldova se va schimba puterea politică. „Moldovenii vor ști să își apere interesul național, cel de a trăi într-un stat suveran, neutru, modern și prietenos economic cu toate țările-partenere. Interesul nostru național e să trăim bine acasă și să fim în relații bune cu toată lumea. Și aceasta va fi miza politică a Partidului Socialiștilor”, a conchis liderul PSRM.
Conform datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, pentru Maia Sandu au votat, în turul doi, peste 55% din alegători, iar contracandidatul susținut de Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, a acumulat peste 44% din voturi.