Igor Dodon: Organizarea unui referendum constituţional – prima cedare din parte guvernării

„Organizarea unui referendum constituţional este prima cedare din partea guvernării oligarhice”. Astfel a comentat liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, anunţul preşedintelui Parlamentului precum că majoritatea parlamentară este gata să examineze chiar în primele şedinţe plenare din sesiunea de primăvară o iniţiativă de desfăşurare a referendumului cu privire la alegerea directă a preşedintelui, transmite IPN.

„Dar, aceasta este prea puţin. Trebuie să continuăm protestele paşnice şi presiunile consecvente până la obţinerea dizolvării Parlamentului şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate”, a scris Igor Dodon pe o reţea de socializare.

De asemenea, în ceea ce ţine de dizolvarea Parlamentului, Andrian Candu a anunţat astăzi că, legislativul nu se poate auto-dizolva, Constituţia interzice acest lucru, iar acest fapt a fost constat şi de Curtea Constituţională. Referitor la organizarea alegerilor anticipate, oficialul a spus că primul moment când s-ar putea discuta despre anticipate ar fi martie-aprilie dacă nu se va reuşi alegerea şefului statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE