Igor Dodon: Opoziţia trebuie să aibă un front comun împotriva guvernării

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, consideră că opoziţia, şi de dreapta, şi de stânga, trebuie să formeze un front comun împotriva actualei guvernări. Totuşi, politicianul nu crede că la alegerile prezidenţiale opoziţia va reuşi să propună un candidat comun. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune Pro TV, transmite IPN.

„Cred că opoziţia de stânga şi de dreapta trebuie să aibă un front comun împotriva acestei guvernări. Vorbesc şi despre o campanie electorală civilizată. Am auzit nişte discuţii privind un candidat unic al opoziţiei de stânga şi de dreapta, dar aceasta este imposibil”, a comentat Igor Dodon.

Politicianul a spus că tot ceea ce se spune acum despre el, precum că ar fi candidatul lui Vlad Plahotniuc la prezidenţiale sau că ar avea o înţelegere cu guvernarea, de facto face parte din campania preelectorală de denigrare a sa. „Dar noi vom face faţă acestei campanii”, a accentuat Igor Dodon.

Preşedintele PSRM a subliniat că agenda socialiştilor nu s-a schimbat, că ei cer în continuare alegeri parlamentare anticipate împreună cu cele prezidenţiale. În acest sens socialiştii aşteaptă ca şi alţi parlamentari să semneze moţiunea de cenzură pe care au iniţiat-o socialiştii. Igor Dodon a menţionat că se aşteaptă ca deputaţii liberal-democraţi să o semneze pentru a putea fi înaintată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.