Igor Dodon nu şi-a îndeplinit promisiunea de a fi un preşedinte al tuturor, opinii

Igor Dodon nu şi-a îndeplinit promisiunea de a fi un preşedinte al tuturor şi în loc să-şi exercite atribuţiile, el duce o luptă politică ce dispersează societatea. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova  în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

Anatol Ţăranu, director al Centrului de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică „Politicon”, susţine că Igor Dodon nu şi-a îndeplinit promisiunea de a fi un preşedinte al tuturor. “Mi se pare că Dodon a realizat tot ce a promis, cu excepţia promisiunii de a fi un preşedinte al tuturor şi că va apăra interesele tuturor. Tentativa de a schimba cursul istoriei demonstrează acest lucru. Încercaţi să înţelegeţi că nu sunteţi la guvernare şi vom face tot posibilul să nu ajungeţi. Cum poţi să susţii că începând cu anul 90 tot cursul istoriei este fals,  că Rusia ne-a salvat de la foame, când din cauza foametei organizate în Moldova au murit cei mai mulţi oameni?”, a declarat Ţăranu.

Fostul purtător de cuvânt al ex-preşedintelui Nicolae Timofti, Vlad Ţurcanu, susţine că actualul şef al statului, prin politica sa, dispersează şi mai mult societatea. “Scorul obţinut în turul doi de către Maia Sandu demonstrează că aproape jumătate din populaţie are alte viziuni. Igor Dodon nu a fost ales pentru ca să ducă o luptă politică de pe poziţia PSRM”, a spus Ţurcanu.

Ion Ceban, secretarul preşedintelui Republicii Moldova, a replicat în cadrul emisiunii: “Când vorbiţi de foamete, nu uitaţi, că acum în secolul XXI avem oameni care nu au ce mânca, copii care nu frecventează şcoala. Cât priveşte istoria, nu veţi găsi nicăieri în lume aşa o situaţie ca să se studieze istoria altui stat. Voi sunteţi unionişti, optaţi pentru lichidarea statului Republica Moldova”. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.