Igor Dodon: La prezidenţiale va fi ales un reprezentant al opoziţiei

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, este sigur, că dacă alegerile prezidenţiale vor avea loc, atunci în funcţia de şef al statului va fi ales un reprezentant al opoziţiei, fie de stânga, fie de dreapta. În cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV7, politicianul a menţionat că preşedintele va putea provoca alegeri parlamentare anticipate, transmite IPN.

Igor Dodon a specificat că PSRM insistă şi pe demiterea executivului, amintind de moţiunea de cenzură propusă de fracţiunea parlamentară a formaţiunii, dar care mai are nevoie de semnături pentru a putea fi înregistrată. Totuşi, politicianul a accentuat că, pentru a organiza concomitent alegeri prezidenţiale şi parlamentare, executivul ar trebui demis până la finele lunii mai. Liderul PSRM a specificat că dacă nu se reuşeşte provocarea alegerilor parlamentare anticipate, atunci preşedintele ales va putea să le provoace.

Igor Dodon nu a precizat care anume sunt procedurile ca preşedintele să provoace alegeri parlamentare anticipate. Dar, potrivit lui, astfel de posibilităţi sunt foarte multe. Totodată, politicianul consideră că atâta timp cât actuala guvernare va rămâne la putere, ţara nu va „putea fi scoasă din captivitate”.

Politicianul a mai spus că fără partenerii externi, actuala guvernare nu ar rezista. Totodată, acesta susţine că actualul executiv se menţine doar fiindcă a primit susţinerea partenerilor externi deoarece aceştia s-au speriat de alegeri parlamentare anticipate. „Fără susţinere financiară din partea europenilor şi americanilor, această guvernare nu va rezista nici până la finele anului curent”, a accentuat preşedintele PSRM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.