Igor Dodon la aniversarea socialiștilor: PSRM nu are alternativă decât să preia puterea

Partidul Socialiștilor va juca un rol important în istoria Republicii Moldova, poate cel mai important rol pe care l-a avut vreodată un partid în procesul de dezvoltare a țării. Sunt așteptări ale președintelui Igor Dodon care, până să devină sef al statului, a condus formațiunea. Într-un mesaj postat cu prilejul aniversarii a 21-a a partidului, Igor Dodon menționează că PSRM este obligat să învingă la următoarele parlamentare, transmite IPN.

Potrivit lui Igor Dodon, acești 21 de ani au fost cu bune și rele. A fost un drum lung, iar astăzi PSRM este formațiunea care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor. „În scurt timp, țara va trece prin alegeri parlamentare. PSRM e pur și simplu obligat să învingă în aceste alegeri pentru a da o nouă șansă de viitor Republicii Moldova și eu sunt convins că anume așa și se va întâmpla. PSRM nu are alternativă decât să preia puterea şi să pună capăt dezmățului care e în întreaga țară de ani buni de zile”, a scris Igor Dodon.

Președintele mai crede că PSRM are capacitatea de a conduce eficient Republica Moldova și de a asigura un nivel înalt de bunăstare cetățenilor, așa cum îl merită ei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.