„E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, a spus Igor Dodon la o conferinţă de presă luni, 6 iulie. Candidatul PCRM l-a citat pe Mihai Eminescu în contextul criticilor aduse de opoziţie partidului de guvernământ. „Este uşor să faci declaraţii. Mai dificil este să sufleci mânecile şi să realizezi reforme, pentru a scoate ţara din criză economică”, a declarat prim-vicepremierul, care pe perioada campaniei electorale şi-a suspendat activitatea în această funcţie, transmite Info-Prim Neo. „Oponenţii noştri politici nu ştiu să facă decât declaraţii populiste, să facă furturi de programe anticriză unii de la alţii, fără să răspundă la întrebarea alegătorilor: ce vor face dacă vor ajunge la guvernare”, a spus Dodon. „Concluzia noastră (a PCRM – n. r.) este că ei nu au capacităţi şi nu ştiu cum să procedeze în situaţii dificile”, a opinat Dodon. Potrivit lui, o bună parte din specialiştii economici de pe listele partidelor de opoziţie au fost la guvernare sau au fost pregătiţi în anii 90, astfel nu au capacităţi să propună ceva nou sectorului economic al R. Moldova, în special în condiţii de criză. Igor Dodon a asigurat că, în caz că rămâne la putere a PCRM, alegătorii vor beneficia de pensiile şi salariile majorate. „Guvernul actual are toate capacităţile să asigure stabilitate pe piaţa bancară”, a mai spus candidatul comunist. Referindu-se la pilonii care vor asigura creşterea economică a R. Moldova după alegerile din 29 iulie, Dodon a enumerat dezvoltarea sectorului construcţiilor, protejarea producătorului autohton şi dezvoltarea infrastructurii. Igor Dodon s-a referit şi la reforma în politica fiscală a statului, stabilirea unei cote unice a impozitului pe venit. La acuzaţiile liderului liberal-democrat, Vlad Filat, precum că împrumutul de 500 mln dolari din partea Rusiei ar fi unul pentru PCRM şi nu pentru R. Moldova, Dodon a spus că este o manipulare electorală.