Igor Dodon este citat la Procuratură

Președintele de onoare al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a fost citat pentru data de 27 decembrie la Procuratura Generală. Informația a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media. Igor Dodon urmează să fie audiat în cadrul cauzei penale SA „Energocom” privind procurarea energiei electrice în perioada 2008-2009.

Într-o reacție, Igor Dodon menționează că „subiectul „Energocom”, despre care se vorbește, are deja vreo 13 ani vechime. „A fost demult analizat din toate unghiurile și consumat, acest subiect nu conține absolut nimic dubios și incriminator în privința mea personal. S-a încercat și pe timpul statului capturat de Plahotniuc, pe timpul AIE1 și AIE2 sa fie plămădit ceva din acest caz. E un subiect la fel de steril ca acuzația că aș fi ocupat nelegal funcția de Președinte al Federației de Șah, concomitent cu cea de șef de stat. Toate însă au fost puse la locul lor, totul a fost conform legii”, precizează politicianul pe Facebook. Potrivit lui, citația la Procuratură e o fumigenă lansată în mass-media, „fiindcă azi guvernarea nu știe ce să mai inventeze pentru a distrage atenția cetățenilor de la tarife, eșecuri, prețuri mari, alegeri antidemocratice la Bălți și căderea PAS-ului în sondaje”. Igor Dodon mai spune că nu a primit deocamdată citația, dar, dacă o va primi, se va prezenta la Procuratură.

Igor Dodon a deținut funcția de prim-viceprim-ministru și ministru al economiei și comerțului în guvernele Tarlev II și Greceanîi.

În septembrie 2021, Procuratura Generală anunța că a inițiat urmărirea penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare ale statului prin intermediul unor scheme în procesul de import al energiei electrice în Republica Moldova, cu prejudicierea statul în proporții deosebit de mari. Se stabilise că, „la începutul anului 2008, factorii de decizie ai SA „Energocom”, întreprindere responsabilă de asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică, ar fi implementat o schemă criminală prin intermediul căreia ar fi delapidat banii statului în valoare de 11 927 173 de dolari, echivalentul a 123 957 916 lei”. Potrivit Procuraturii, schema s-a implementat „prin înțelegere prealabilă și de comun acord cu responsabilii Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, precum și alte persoane, inclusiv din afara țării”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.