Igor Dodon: După validarea alegerilor, PSRM trebuie să vină cu o ofertă de formare a coaliției

Președintele Igor Dodon consideră că nimeni nu trebuie să se grăbească să înceapă negocierile pentru formarea unei coaliții din moment ce Curtea Constituțională încă nu a validat alegerile parlamentare care au avut loc pe 24 februarie. În opinia lui, după ce CC va valida mandatele, Partidul Socialiștilor este cel care trebuie să înainteze o ofertă pentru că a obținut cele mai multe voturi la scrutin și cele mai multe mandate de deputat, transmite IPN.

Igor Dodon consideră că logic ar fi ca socialiștii să vadă dacă pot face o alianță cu reprezentanții blocului ACUM DA PAS. „Aceste două formațiuni, de stânga și de dreapta, au foarte multe divergențe, dar au un lucru comun: ambele au promis că vor face tot posibilul să schimbe guvernarea. Dacă le va ajunge înțelepciune, minte, lasă să se așeze și să discute”, este de părere șeful statului.

Întrebat de ce socialiștii nu vin deocamdată cu o propunere de a forma o coaliție, președintele spune că PSRM așteaptă mai întâi validarea scrutinului parlamentar de către CC.

„În calitate de șef al statului, eu am să mă conformez la unul din cele patru scenarii legitime, în caz dacă partidele formează majorități parlamentare sau nu formează și merg la alegeri anticipate”, spune Igor Dodon. În opinia lui, dacă PDM, PSRM și blocul ACUM nu vor găsi un numitor comun, alegerile anticipate sunt o soluție mai bună decât ruperea deputaților din diferite fracțiuni și crearea unor majorități și a unui „guvern nelegitim”. De asemenea, președintele spune că în ultimul caz se va opune și nu va semna candidatura propusă la funcția de prim-ministru, dacă va fi înaintat de o alianță formată din transfugi.

În opinia lui, sistemul mixt actual este unul bun, însă trebuie introduse unele modificări în ceea ce ține de alegerea candidaților pe circumscripții. Și anume ca pretendentul la fotoliul de deputat să fie din circumscripția pentru care candidează.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.