„Eu nu mă implic, nu m-am implicat și nu am de gând să mă implic în justiţia din Republica Moldova”, susține președintele Igor Dodon. Declarația a fost făcută în contextul acuzațiilor că ar fi influențat decizia instanței în dosarul de expulzare a celor șapte profesori turci, transmite IPN.
„În ceea ce ține de acest dosar cu Botnari, cu acești profesori din Turcia. Haideți să punctăm câteva lucruri. În primul rând – s-a confrimat ceea ce am spus în 2018, că președintele și instituția prezidențială nu a fost implicată în acele fărădelegi, fapt confirmat de deputații din Blocul ACUM în luna august- septembrie anul trecut, când au fost făcute investigații parlamentare”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat a fost o greşeală din partea autorităților sau a conducerii țării – „cei care controlau puterea în Republica Moldova în acel moment”. „În ceea ce ține de actul de justiție, văd că unii spun de este secretă. Decizia nu o ia președintele, el nu se implică în lucrurile astea. Probabil acolo sunt niște detalii care țin de securitatea statului sau de secret de stat și instanța de judecată a luat decizia că această decizie trebuie să fie în felul ăsta”, a spus Igor Dodon.
Referindu-se la condamnarea în acest caz a Republicii Moldova, Igor Dodon a spus că întoarcerea cheltuielilor suportate de stat este un lucru bun. „În ceea ce ține, dacă trebuia mai sever sau, nu președintele trebuie să se expună, ci procurorul și instanța de judecată”, a mai spus Igor Dodon.
Cei șapte profesori turci ai Liceului „Orizont” au fost expulzați din Republica Moldova pe 6 septembrie 2018. Acum câteva zile, într-o emisiune televizată, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că în dosarul de expulzare, fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat la închisoare cu suspendare, însă nu a oferit mai multe detalii. A doua zi, Procuratura Generală a emis un comunicat de presă în care menționa că dosarul a fost expediat în judecată în luna februarie a acestui an, iar magistrații au dispus examinarea materialelor în procedură clasificată. Potrivit PG, în luna iulie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis verdictul, sentința pe acest caz fiind secretizată, în totalitate.
Ulterior, deputații din Partidul Acțiune și Solidaritate au declarat că procurorul general a mințit o țară întreagă, pentru că ex-directorul SIS a primit doar o amendă în dosarul expulzării celor șapte profesori turci, în valoare de 88 de mii de lei, nu și pedeapsă cu închisoare.