Până în prezent, din frauda bancară au fost recuperați 2,5 miliarde de lei, transferați deja în contul statului. Sunt aplicate sechestre pe bunuri în valoare de 3,8 miliarde de lei. Și acestea sunt doar sume interne, o spune președintele Igor Dodon. Potrivit lui, se atestă o intensificare bună a activităților pentru recuperarea banilor pe extern, iar în timpul apropiat va începe arestarea activelor în afara țării.
„După cum cunoașteți, prejudiciul direct cauzat statului este de 13,3 miliarde de lei, fără procentele pe care le plătim la Banca Națională. Recuperat, plus sechestrat, adică bani deja transferați la buget și plus, active sechestrate – la această etapă sunt 6,3 miliarde de lei – ceea ce este practic dublu față de ceea ce am avut la începutul anului. Și aici este vorba doar despre surse interne”, a declarat șeful statului după ședința Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.
Potrivit lui Igor Dodon, în ceea ce ține de recuperarea banilor de peste hotare, „nimeni nu a făcut nimic, dar o bună parte, adică marea majoritate a banilor, au fost transferați în afara țării”. Președintele afirmă că sunt 51 de cereri de asistență juridică internațională, iar cu 19 state există comisii rogatorii, ceea ce înseamnă că în timpul apropiat va începe arestarea activelor în afara țării. Igor Dodon a mai spus că deja cunosc unde sunt activele în străinătate.