Igor Dodon: Declarația făcută de MAEIE este în interesul unui singur partid

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon consideră că declarația făcută de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la inoportunitatea organizării unor manifestații consacrate aniversării a 25 de ani de la începutul operațiunii de menținere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, este făcută în interesele unui singur partid, Partidul Democrat, și nu are nimic în comun cu interesele cetățenilor Republicii Moldova. Declarația a fost făcută pe 26 iulie, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii la Reședința de Stat de la Condrița, transmite IPN.

„Noi avem un acord semnat în 1992 în ceea ce privește Misiunea de Pacificare pe Nistru, unde sunt prevăzute anumite acțiuni. Ministerul de Externe spune că unul din motivele pentru care nu este de acord cu desfășurarea manifestațiilor ține de faptul că s-a propus de mai multe ori ca misiunea pacificatorilor să treacă sub auspiciul OSCE. E gata Ministerul de Externe și Partidul Democrat să denunțe acest acord, înțeleg ce înseamnă denunțarea acestui acord? Ministerul de Externe vrea să provoace ce? Este decizia politică a unui partid politic care nu are nimic în comun cu interesele Republicii Moldova”, a adăugat Igor Dodon.

Potrivit lui, în cadrul festivității, care nu este deloc o acțiune militară, intenționează să ofere distincții de stat primelor persoane care au fost în Comisia Unificată de Control începând cu 1992, nefiind vorba nicidecum de militari.

„Consider că președintele țării nu încalcă nimic atunci când participă legal ca reprezentant al statului la manifestații care au loc în baza unui acord semnat de președintele Republicii Moldova și președintele Federației Ruse în anul 1992”, a mai comentat Igor Dodon.

Șeful statului a anunțat acum o săptămână că intenționează să participe la acţiunile organizate la Tiraspol cu ocazia aniversării a 25-a a misiunii de pacificare unde va oferi distincţii de stat pacificatorilor ruşi „în semn de înaltă apreciere pentru misiunea acestora în regiune”. Ieri, Ministerul de Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse în Moldova căruia i-a comunicat poziția privind inadmisibilitatea participării a reprezentanților Rusiei la acțiuni desfășurate în mod unilateral de către administrașia nerecunoscută de la Tiraspol.

  • igor dodon despre declaratia maeie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.