Igor Dodon cheamă la dialog constructiv reprezentanţii formaţiunilor parlamentare
Liderul grupului socialiştilor în Parlament, Igor Dodon, preşedinte al Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, invită la dialog constructiv reprezentanţii formaţiunilor parlamentare. „Atât membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, cât şi comuniştii, trebuie să renunţe la orgoliile personale şi la „jocurile de culise” în favoarea unei mobilizări pentru soluţionarea problemei nealegerii preşedintelui ţării”, se menţionează într-o declaraţie făcută publică de către deputat, transmite Info-Prim Neo.
Parlamentarul notează că au rămas două zile pentru înaintarea candidaturilor la funcţia de preşedinte şi cheamă formaţiunile reprezentate în legislativ să dea dovadă de înţelepciune şi să-şi justifice statutul de aleşi ai poporului.
„Înţelegem că lipsa consensului politic avantajează forţele din Parlament. PCRM împinge ţara spre alegeri anticipate, iar membrii AIE încearcă prin diverse căi neconstituţionale să uzurpe puterea în stat. Dar acest comportament alimentează criza şi poate provoca noi alegeri anticipate, ce vor împovăra şi mai mult populaţia şi vor aprofunda incertitudinea şi dezordinea în ţară”, se spune în declaraţia liderului PSRM.
Socialiştii se pronunţă pentru lansarea unor negocieri responsabile, astfel ca în următoarele 2 zile să se obţină un răspuns clar privind candidatura apartinică.