Igor Dodon cere pentru Moldova statutul de observator al Uniunii Economice Euroasiatice

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a adresat președintelui Consiliului suprem al Uniunii Economice Euroasiatică, Almazbek Atambaev, cu solicitarea de a acorda Republicii Moldova statutul de observator în cadrul Uniunii.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon, a scris că solicitarea ar urma să fie examinată la sfârșitul lunii mai, la ședința șefilor statelor Uniunii Economice Euroasiatice, transmite IPN.

„Republica Moldova trebuie să coopereze atât cu vestul, cât şi cu estul şi acest parteneriat ar trebui să urmărească exclusiv interesele naționale ale ţării noastre”, declară Igor Dodon.

Pe 3 aprilie, la Chișinău se va desfășura un forum economic internațional, la care va participa și președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.