Igor Dodon ar acumula peste 35% din voturi la prezidenţiale, potrivit unui sondaj

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, liderul PSRM, Igor Dodon, ar acumula 35,1% din sufragii, liderul PPPDA, Andrei Năstase – 13%, liderul PDM, Marian Lupu – 12,8%, iar Maia Sandu, liderul PAS, ar acumula 11%. Arată rezultatele unui sondaj realizat de Laboratorul sociologic „Focus” în perioada 7-13 octombrie pe un eşantion de 1084 de persoane, care cu siguranţă ar participa la alegeri, transmite IPN.

Întrebaţi pentru ce partid ar vota în cazul unor alegeri parlamentare, 23% din respondenţi ar vota pentru PSRM, 9% şi-ar da votul pentru PPPN, tot atâţia ar vota pentru partidul PAS. PDM şi PPPDA ar acumula 6%, iar PCRM – 5%. 17% din cei chestionaţi au spus că nu ar ieşi la vot, iar alţi 17% nu sunt sigur cu ce partid ar vrea să voteze.

La întrebarea care promisiune electorală li s-a reţinut cel mai mult, 27% au răspuns că nu cred în promisiuni electorale, 15% îşi amintesc promisiunea ce ţine de integrarea în Uniunea Europeană, 13% – lupta împotriva corupţiei, 11% – dizolvarea Parlamentului, 10% – unirea cu România.

34,8% din cei chestionaţi au spus că schimbările produse în ţară în ultimii ani sunt grave, iar 30,8% – foarte grave. 44% din respondenţi au spus că le ajung bani doar pentru lucruri elementare, 37% au spus că nu-şi permit să-şi procure strictul necesar şi apelează la împrumuturi, iar 15% au spus că trăiesc modest, fără excese.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.