Igor Dodon: „Apropo, eu nu am primit SMS. Domnule Chicu, eu de ce nu am primit SMS?”

Președintele Igor Dodon va propune Guvernului să examineze oportunitatea lansării unui sistem de alertă a cetățenilor prin sms. Mesajele expediate de executiv în contextul noului tip de coronavirus a fost o experiență bună, crede șeful statului.

„Apropo, eu nu am primit SMS. Domnule Chicu, eu de ce nu am primit SMS? Știu că mulți nu au primit SMS cu această preîntâmpinare”, a remarcat Igor Dodon într-o nouă ediție a emisiunii „Președintele răspunde”, transmite IPN.

În opinia sa, un sistem de alertă a cetățenilor prin sms ar fi un lucru bun. „Să fie un lucru care se face permanent, de informare a cetățenilor: „Stimați concetățeni, ne așteptăm săptămâna aceasta la călduri mari sau la ploi, sau zăpezi”. Cred că este un lucru bun, în afara de ceea ce se dă în comunicatele de presă. Cetățeanul se uită și vede, înseamnă că cei care sunt în Guvern se gândesc și la noi”, a remarcat președintele.

Acum o săptămână, mai mulți cetățeni au primit la telefon mesaje scurte, semnate de Guvern. cu conținutul: „Aveți grijă de sănătate. Sunați imediat medicul de familie dacă aveți febră sau tuse. Daca V-ați întors din zone cu coronavirus și vă simțiți rău, sunați 112”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.