Igor Dodon a propus NATO un acord privind recunoașterea neutralității Republicii Moldova

Președintele Igor Dodon anunță că a propus în cadrul unei întrevederi cu secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, la Bruxelles, semnarea unui acord între NATO și Republica Moldova cu privire la recunoașterea neutralității Republicii Moldova. Într-o postare pe Facebook, șeful statului menționează că s-a convenit că se va lucra suplimentar pentru examinarea subiectului la nivel de experți, transmite IPN.

„Am expus viziunea mea personală cu privire la deschiderea oficiului NATO la Chișinău, menționând că o consider inoportună. Oficiul NATO la Chișinău ar face mai dificile negocierile privind soluționarea subiectului transnistrean. Reintegrarea țării este în topul subiectelor în agenda mea în calitate de șef al statului și sunt sigur de faptul că acum avem oportunitatea pentru a găsi soluții în acest sens”, a declarat Igor Dodon.

Președintele susține că s-a pronunțat pentru continuarea cooperării pe unele subiecte, pe care există rezultate pozitive, printre care ar fi lichidarea stocului de pesticide și altele. În opinia sa, e nevoie de colaborare pe domeniile ce ar da o valoare adăugată sau ar soluționa unele sau alte probleme importante, dar care nu ar prezenta suspiciuni și neîncredere din partea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.