Igor Dodon a anunțat majorările de pensii și salarii pentru a-și consolida poziția înainte de prezidențiale, opinie

Anunțul privind majorarea pensiilor și salariilor, acordarea unor anumite ajutoare pentru păturile defavorizate a fost făcut de președintele Igor Dodon pentru ca acesta să-și consolideze poziția înainte de alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc anul viitor. Opinia aparține comentatorului Corneliu Ciurea care consideră că nu este nimic ieșit din comun când un politician recurge la asemenea mișcări pentru a-și face imagine, transmite IPN.

„Și una dintre explicațiile acestei ieșiri la rampă a domnului Dodon, nu a domnului Chicu, a fost tocmai necesitatea lui de a culege aplauzele și de a fi în centrul atenției. Electorala următoare a influențat această acțiune, dar nu știu în ce măsură politicienii pot fi blamabili pentru faptul că vor să se evidențieze”, a spus Corneliu Ciurea în platoul TVR Moldova.

Vlad Kulminski, ex-consilierul fostei prim-ministre Maia Sandu, spune că nu știe de unde o să ia bani Guvernul Chicu pentru a implementa proiectul bugetului pe care l-a prezentat recent, dar cred că, probabil, se va recurge la șmecherii financiare. „Probabil, anul viitor o să investim mai puțin în educație, în alte domenii”, a afirmat Kulminski.

Fostul consilier spune că, spre deosebire de actualul executiv, fostul Guvern nu planifica să reducă nimic din bugetul anului viitor și toate cheltuielile prevăzute pentru 2020 urmau să fie efectuate, iar banii urmau să vină atât din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, cât și din creșterea economică planificată.

Expertul economic Veaceslav Ioniță susține că anul viitor creșterea veniturilor bugetare nu va fi mai mare de 8-9%, ceea ce înseamnă că majorarea salariilor cu 10% creează o problemă de aproximativ 150-200 de milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.