Preşedintele Igor Dodon a acordat primele distincţii în calitatea sa de şef al statului. Două femei care educă câte 17 copii s-au ales cu Ordinul Republicii, iar altele două, cu 12 și 13 copii, cu Ordinul de Onoare, transmite IPN.
Distincţiile au fost acordate „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în consolidarea instituţiei familiei şi pentru contribuţie substanţială la crearea unor familii socialmente responsabile, care să asigure educaţia fizică, spirituală şi morală a copiilor şi dezvoltarea armonioasă a acestora”.
În cadrul ceremoniei de decernare a distincţiilor, preşedintele a menţionat că familiile cu mulţi copii trebuie să se bucure de atenţie şi de susţinerea la nivel de stat.
„Nu voi acorda distincţii la stânga şi la dreapta, vor fi puţine, dar importante. Noi avem în Republica Moldova o problemă demografică destul de mare. Avem sate unde de un an nu se nasc copii. Sunt și micuţi fără părinţi. Anume din aceste considerente, aveţi toată susţinerea mea, familiile care aveţi mulţi copii, îi educaţi în familie, v-aţi asumat această responsabilitate majoră şi conducerea de vârf a republicii vă apreciază la nivelul cel mai înalt”, a menţionat Igor Dodon.
De asemenea, preşedintele a menţionat că va iniţia modificări legislative pentru susţinerea familiilor cu mulţi copii.