Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, consideră oportună, după alegerile parlamentare, crearea unei comisii în cadrul legislativului pentru relaţiile Moldovei cu UE. Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat pentru Radio Moldova, transmite IPN.
„După alegeri va trebui să luăm decizii, sunt sigur că va trebui şi în cadrul Parlamentului să creăm o comisie parlamentară separată pentru afaceri europene sau pentru integrare europeană. Această comisie va trebui să acorde o atenţie deosebită implementării Acordului de Asociere. O astfel de structură cred că va trebui creată şi în executiv. Bineînţeles că va fi un subiect de negociere”, a subliniat oficialul.
Igor Corman susţine că partenerii europeni, după ce au investit atât de mult în Moldova, se aşteaptă ca alegerile din 30 noiembrie să fie libere şi corecte. Aceste alegeri sunt un test pentru democraţia din Moldova, spune şeful legislativului, care a adăugat că partenerii europeni se aşteaptă să fie aleasă o majoritate solidă pro-europeană. Oficialul a spus că, după alegeri, urmează ca toată energia să fie canalizată asupra implementării Acordului de Asociere.
După ce vor fi formate toate structurile de guvernare, urmează să se treacă la implementarea agendei de asociere cu UE. Aici sunt mai multe priorităţi, a remarcat Igor Corman, menţionând că, pe lângă procesul de armonizare a legislaţiei naţionale la cea internaţională, este prioritară implementarea reformei în justiţie, reforma procuraturii. Igor Corman a mai spus că trebuie depolitizate toate structurile care luptă cu corupţia, ca să apară rezultate evidente de combatere a fenomenului.
În ceea ce ţine de ratificarea Acordului de Asociere de către toate statele UE, Igor Corman crede că rezultatul alegerilor din 30 noiembrie va reprezenta un semnal în acest sens.