Igor Bucătaru: Utilizarea resurselor administrative, în topul listei de încălcări admise la alegeri

Alegerile locale din 5 noiembrie s-au desfășurat în condiții noi, care i-au pus în dificultate pe unii concurenții electorali. Deși este prematur să fie identificate noi tendințe privind specificul încălcărilor la nivel local, inclusiv din punctul de vedere al coruperii electorale, totuși, utilizarea resurselor administrative rămâne în topul listei de nereguli admise. Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Bucătaru, șeful echipei de analiză, Asociația Promoo-LEX, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Influența actelor de corupție asupra procesului electoral la nivel local”, organizată de IPN.

Referindu-se la încălcări sau incidente, Igor Bucătaru spune că, pe primul loc sunt cele legate de utilizarea resursei administrative.Poate și putem vorbi despre un specific al alegerilor locale în acest sens”. Cât privește cazurile de corupere nemijlocit, Igor Bucătaru declară că acestea pot fi divizate în: corupere de scară largă și cazuri mai particulare. „Au existat inițial acele semnături colectate pentru proiecte gen „sat moldovenesc”, „oraș moldovenesc”, despre care s-a vorbit și la care s-au făcut referințe. De asemenea, au fost cazuri mai particulare, când, în calitate de corupere se oferea de către candidați mașini de spălat, mașină de uscat rufe pentru anumite instituții. Au exista cazuri când candidații se duceau la anumite familii în campanie și făceau donații, inclusiv produse elementare, perne, altceva, se organizau excursii”, spune Igor Bucătaru, menționând că aceste încălcări au fost trecute în cel de-al IV-a raport de monitorizare a alegerilor locale din 5 noiembrie, prezentat de Promo-LEX.

Cât privește modul în care sunt finanțate partidele politice, cine și cum monitorizează fluxurile de bani, Igor Bucătaru a ținut să menționeze: „Comisia Electoral Centrală este autoritatea care supraveghează, care efectuează controlul respectiv, atât în perioada electorală, în calitate de concurent electoral, cât și activitatea partidelor politice în general. Ca și legislație, de principiu, nu s-a modificat mult, or, autoritatea a rămas aceeași. Totuși, anumite elemente s-au mai nuanțat. Avem voci, chiar spun, că într-un fel prea, prea mai dură este în felul ăsta legea. Acum ceea ce contează este atitudinea și partea de implementare”. a spus Igor Bucătaru.

Igor Bucătaru spune că un aspect important care ține de transparență se referă la modul cum sunt raportate cheltuielile pentru plățile făcute agitatorilor. „Un subiect despre care de mult era vorba: cum sunt raportați acești bani. Asta a fost de ani de zile, la fiecare scrutin. Parcă acum ceva se schimbase, dar iarăși, din ceea ce analizăm noi, cheltuielile pentru agitatori, rămân, totuși, o problemă. Or, se vorbește că acea persoană care stă în acel cort, ar fi a primit, de exemplu, 80 de lei pe oră, 100 de lei pe oră, eventual, dar acești bani nu îi regăsim în rapoarte”, a spus Igor Bucătaru.

Dezbaterea publică cu genericul „Influența actelor de corupție asupra procesului electoral la nivel local” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE