Igor Boţan: Victoria agregată a opoziţiei ar putea fi dispersată de incoerenţa acesteia

Rezultatele alegerilor locale din 3 iunie marchează începutul unei situaţii cu totul deosebite, cu eventuale impacturi semnificative pentru R. Moldova, susţine analistul politic Igor Boţan. Potrivit acestuia, scăderea rating-ului PCRM, până la 1/3 din simpatiile electoratului, pune formaţiunea într-o situaţie inedită. În perioada dominaţiei absolute pe scena politică, PCRM a reuşit să-şi facă doar inamici politici, iar în recentele alegeri, persecutarea candidaţilor opoziţiei, inclusiv ai celei “constructive”, a respins toţi potenţialii parteneri de coaliţii. În situaţia creată, PCRM va trebui să adopte un nou comportament pentru a inhiba tendinţele negative ce-l însoţesc. Alternativa unei politici de înăsprire a atitudinilor faţă de oponenţii politici şi de confruntare dintre autorităţile centrale cu cele locale, controlate de opoziţie, ar fi realizarea unei modernizări de mult anunţate a PCRM şi coparticiparea la edificarea unui pol de influenţă politică socialist sau social-democrat. Prima opţiune ar putea avea consecinţe nefaste pentru RM, cea de-a două pare un vis prea frumos ca să devină realizabil, susţine analistul. Potrivit sursei citate, eventualele încercări ale PCRM de a-şi recâştiga electoratul vor întâmpina dificultăţi. Analiza datelor privind gradul de participare şi distribuirea voturilor denotă o schimbare de esenţă a comportamentului electoral, care nu poate fi explicată doar prin absenteism, ci şi prin politicile publice promovate de partidul de guvernământ. Într-adevăr, alegătorii sunt în drept să se întrebe - de ce o “revoluţie liberală” să fie înfăptuită de un partid comunist şi nu de unul liberal. Boţan e de părere că victoria “agregată” a opoziţiei ar putea fi uşor dispersată de incoerenţa acţiunilor. Eventualele coalizări ale formaţiunilor de opoziţie în vederea formării majorităţilor şi alegerea conducerii în majoritatea raioanelor şi în municipiul Chişinău s-ar putea manifesta în diferite moduri. Pe de altă parte, menţinerea echilibrului în relaţiile administraţiilor raionale controlate de opoziţie cu puterea centrală ar contribui la conservarea trendurilor favorabile, manifestate în recentele alegeri, până la parlamentarele din 2009. Expertul mai crede că eventualele încercări ale opoziţiei de a clătina la nivel raional fundamentul de sub “verticala puterii de stat”, ar putea provoca reacţii de răspuns ale partidului de guvernământ. Radicalizarea relaţiilor putere-opoziţie pe fundalul criticilor dure aduse guvernării pentru starea mass-media, procesul electoral etc. ar justifica refuzul UE de a oferi un statut mai înalt relaţiilor cu RM. În consecinţă, PCRM ar putea reveni la politicile deschise de orientare pro-CSI, lucru care în ultima vreme a căpătat contururi profilate. Potrivit lui Boţan, opoziţia trebuie să întreprindă acţiuni pentru depăşirea stării de dispersie, însă tradiţiile culturii politice moldoveneşti lasă puţine şanse de optimism în acest sens, capacitatea cooperării între liderii opoziţiei care “au creat condiţiile” pentru manifestarea noilor tendinţe, şi exponentul acestora din urmă rămânând o mare problemă. După toate probabilităţile, până la parlamentarele din 2009 gradul de instabilitate politică va creşte. Aceasta comportă riscuri nu doar pentru clasa politică, ci şi pentru alegătorii, care se pot alege doar cu “iluzii pierdute”, susţine analistul politic Igor Boţan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.