Igor Boțan: Va cădea o nouă cortină de fier între țările civilizate și Rusia cu aliații săi

Emiterea mandatului de arestare pe numele președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, deja își face simțite efectele. Consecințele acestui demers vor fi pe termen lung și ar putea schima perspectivele politice nu doar în Rusia, dar și pe plan internațional, afectată va fi și Republica Moldova. O opinie în acest sens a fost exprimată de expertul permanent al proiectului Igor Boțan, în cadrul dezbaterii publice cu tema „Mandat de arestare pentru Putin: efecte pentru Rusia, Ucraina, Moldova și Europa”, organizată de IPN.

„Primul efect este unul comportamental. Mesajul pentru Vladimir Putin este foarte clar. În privința domniei sale există acest mandat de arestare. Cât privește elitele rusești, probabil, fac planuri pentru țara lor și pentru ei personal, contează foarte mult cum vor decide să se comporte în această situație. Înțelegem că în Rusia avem un regim autoritar, aproape dictatorial, aici nu există mult spațiu de interpretare. S-ar părea că pozițiile președintelui Vladimir Putin rămân foarte puternice, că Rusia este o țară cu resurse foarte mari și își poate permite autoizolare, dar mesajul este pentru elite, ce vor decide elitele în această situație care într-un fel condamnă țara la autoizolare sau la cooperare cu un șir de țări care, prin dezvoltarea lor extraordinară, pot fi periculoase pentru Rusia”, spune Boțan.

Potrivit expertului, Rusia poate deveni un fel de anexă pentru state foarte dezvoltate, cu economii în creștere cum sunt China sau India. „Noi înțelegem că elitele rusești nu asta își doreau pentru țara lor, deci sunt în mare dilemă. Pentru simplii cetățeni, cei care vor trebui să participe la alegeri, de asemenea, este o mare dilemă: ce aleg ei pentru țara lor, pentru viitorul copiilor lor. Este un lucru extrem de complicat, iar din cauza președintelui Putin țara a fost pusă în această situație. A fost distrus prestigiul pe care l-a avut Rusia. Orice am spune despre Rusia, dar a fost o țară cu un prestigiu extraordinar, care a fost creat pe parcursul secolelor. Pornind de la influența pe care a avut-o în domeniul economic, în domeniul științific”, a declarat Boțan.

Igor Boțan anticipează că această situație va avea un impact extraordinar pe plan internațional. „Există voci care spun că va cădea o nouă cortină de fier între țările civilizate, care respectă normele dreptului internațional și Federația Rusă cu aliații săi. Apar țări care sunt beneficiare ale acestei situații, care vor profita de situația complicată a Rusiei pentru a stoarce din ea beneficii economice”, a mai adăugat Igor Boțan.

Igor Boțan spune că de această decizie sunt afectate și partidele de opoziție din Republica Moldova, care au legături cu partidul de guvernământ din Rusia, condus de Vladimir Putin. Acum, acești politicieni au luat apă în gură și nu știu cum să explice alegătorilor săi care sunt perspectivele colaborării cu spațiul eurasiatic și dacă mai există astfel de perspective.

„Noi avem în Republica Moldova clasă politică și partide care au demonstrat un comportament foarte ciudat. Pe de o parte, avem partidele pro-europene care au spus că este un război de agresiune și, pe de altă parte, am văzut șirul de partide de opoziție care au preferat să se prefacă că nu observă ce se întâmplă în preajma noastră. Practic refuză să vorbească despre tragedia prin care trece poporul ucrainean. Acest lucru ne vorbește despre eventualele perspective politice pentru Republica Moldova. Partidele care au pledat constant pentru integrarea euroasiatică s-au pomenit într-o situație foarte dificilă. Pe de o parte, nu au curajul să comenteze și să explice ce se întâmplă în Ucraina, de altă parte, nu pot să ofere cetățenilor o perspectivă de viitor în uniunea economică euroasiatică. Să nu uităm că noi avem partide care au acorduri de cooperare cu partidul lui Putin. În mod normal, societate ar trebui să-i întrebe pe acești politicieni ce vor face mai departe? Partea bună este că autoritățile Republicii Moldova se aliniază la politicile pe care le promovează Uniunea Europeană și asta înseamnă o nouă epocă istorică”, a mai spus Boțan.

Dezbaterea la tema „Mandat de arestare pentru Putin: efecte pentru Rusia, Ucraina, Moldova și Europa”, este ediția a 278-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE