Igor Boțan: Pericolul repetării ororilor prin care a trecut societatea în regimul totalitar comunist nu a fost depășit

Pericolul repetării ororilor prin care a trecut societatea în regimul totalitar comunist nu a fost depășit atâta timp cât comunismul nu a fost trecut printr-un proces de condamnare cum a fost cel de la Nürnberg. Este opinia expertului permanent al proiectului, Igor Boțan, exprimată în cadrul dezbaterii publice „Istoria, antidot internațional împotriva represiunilor politice”, organizată de Agenția de presă IPN. Expertul a comunicat că în cazul nazismului, care a fost judecat de un tribunal de la Nürnberg, lucrurile sunt foarte clare, iar când comparăm comunismul și nazismul, concluziile vor fi diferite.

„În ceea ce privește comunismul, vedem că eforturile din Republica Moldova de a interzice simbolurile au fost declarate neconstituționale, dar și la nivel de Uniunea Europeană există doar proclamații, declarații, rezoluții de condamnare a represiunilor regimului comunistˮ, a spus expertul. Igor Boțan a adăugat că avem în țară și partide politice care glorifică experiența bolșevică sovietică, inclusiv experiența de împărțire a Poloniei în 1939. Expertul a continuat că remediu împotriva acestor manifestări și chiar recidive poate fi doar memoria care este cultivată de către savanții, istoricii, remarcând că cetățenii, generațiile tinere trebuie să cunoască acel fapt că victimele regimului comunist depășesc de cel puțin 2-3 ori victimele comise de regimul nazist.

„Noi trebuie să înțelegem întregul mecanism al represiunilor și să deducem că acest mecanism a fost atât de bine elaborat, iar ulterior exportat în țările din Europa Centrală și de Est, încât acest fenomen trebuie privit în ansamblu. Totul a început odată cu dizolvarea Adunării Constituante în 1917. Odată cu dizolvarea Adunării, în baza căreia Rusia putea deveni o țară democratică, în Sankt-Petersburg au fost înecate în sânge protestele muncitorilor de dragul cărora, chipurile, s-a făcut revoluția. După care a fost introdus comunismul de război și între timp bolșevicii s-au văzut nevoiți să îi nimicească și pe unii aliați, după care a început Teroarea Roșie care i-a nimicit, practic, pe toți cei care au binevoit să susțină Puciul lui Lenin din 1917, după care Războiul Civil a intrat în forță și pentru că Rusia bolșevică rămânea o țară agrară, cu o proporție a țăranilor de aproximativ 80-85%, Războiul Civil a fost un război împotriva țărănimii, iar în acest război ne amintim cu toții că au fost folosite toate invențiile care ulterior au fost utilizate și în țările din Europa de Est ocupate, mă refer aici la decimare, la luarea ostaticilor, până când țărănimea nu a fost înfrântă. Astfel, Teroarea Roșie a fost prima etapăˮ, a spus expertul.

Igor Boțan a menționat că a doua etapă a început atunci când Stalin a devenit „stăpânulˮ Uniunii Sovietice. „În anii 1936-1938, s-a desfășurat Marea Teroare în care a fost nimicită întreaga elită sovietică. Ulterior, a venit a treia etapă, așa-zisul „antisemitism de statˮ în Uniunea Sovietică, care a durat în perioada 1938-1953 până la moartea lui Stalin. Și după al Doilea Război Mondial, începând cu 1944-1945 și până în 1947, acolo unde ajungeau forțele sovietice, cu metodele pe care le-a acumulat NKVD-ul în etapele precedente, au fost fortificate regimurile comuniste care au preluat toate metodele staliniste, ceea ce în martie 1947 a forțat Statele Unite prin așa-numită doctrină Truman să înceapă procesul de limitare a regimului comunist, după care a început Războiul Rece în toată legea”, a explicat Igor Boțan.

„Toate aceste etape trebuie foarte bine însușite, iar experiența fiecărei țări care a trecut prin aceste atrocități trebuie cunoscută. Totodată, modul în care actualmente în aceste state sunt reflectate aceste procese, noi trebuie să le însușim și noi (în Moldova), astfel încât dacă punem bazele unui curriculum pentru studierea opțională, atunci toate aceste lucruri să fie foarte bine înșurubate în acest curriculum, ca cei care au interesul să poată înțelege întreg mecanismulˮ, a conchis Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema „Istoria, antidot internațional împotriva represiunilor politice” este a 30-a ediție de dezbateri din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.